De multe ori părinții se simt confuzi, furioși sau neajutorați când văd semne de autovătămare pe corpul copiilor. Își dau seama că adolescentul are nevoie de ajutor imediat, dar mulți nu știu unde să se îndrepte prima dată. O variantă simplă ar fi să discute cu medicul pediatru și să caute soluții împreună cu acesta.

În acest articol vom discuta despre acest fenomen care ia amploare în ultima vreme, despre temeri și idei preconcepute și cum puteți să vă ajutați cel mai bine copilul.

 

Ce este autovătămarea?

Autovătămarea este fenomenul în care o persoană se rănește pe sine însăși intenționat, dar fără a vrea să-și provoace moartea. Medicii se referă de obicei la acest comportament de automutilare cu termenul auto-rănire non-suicidară NSSI (non-suicidal self-injury).
 

Dacă copilul meu se rănește, înseamnă că se gândește să se sinucidă?

Dacă un copil sau un adolescent începe să se rănească, nu îneamnă automat că are gânduri de suicide sau vrea să moară. Cu toate acestea, cele mai noi studii spun că atunci când NSSI se întâmplă pe o perioadă mai lungă de timp, crește riscul ca adolescentul sau copilul să dezvolte o ideație suicidară sau chiar să aibă tentative de suicide. Prin urmare, părinții trebuie să acționeze imediat atunci când suspectează că există tendințe de acest gen sau chiar când se rănesc.

 

Care sunt miturile despre autovătămare?

Iată câteva dintre ideile greșite despre acest fenomen:

·       Tăierea este sngura formă de autovătămare care trebuie să ne îngrijoreze

·       Autovătămarea are la bază de obicei gândurile suicidare

·       Copiii sau adolescenții care se rănesc caută atenție sau sunt dramatici

·       Dacă îl întreb pe copilul meu dacă se rănește, va fi tentat să încerce asta

·       Copiii și adolescenții trec peste comportamentele de autovătămare, așa că ce rost are tratamentul?

 

Tăierea: ce semne să căutăm

Cea mai cunoscută formă de NSSI este tăierea la nivelul pielii, așa că puteți observa tăieturi sau cicatrice la nivelul mâinilor, încheieturilor, abdomenului, coapselor, sau în alte părți ale corpului. Copiii își pot face fie tăieturi foarte adânci, fie mai multe tăieturi superficiale într-un singur loc. Este important să rețineți că, de cele mai multe ori, copiii își vor ascunde rănile, fie folosind multe bijuterii sau haine cu mâneci lungi (chiar dacă este cald afară) ca să nu li se vadă cicatricile.

Alte semne mai subtile pe care le-ați putea observa pot fi simptome de depresie (cum ar fi gânduri de neajutorare, stimă de sine redusă, tulburări de somn și energie scăzută).

 

Alte forme de autovătămare

Alte forme de autovătămare sunt lovirea unor părți ale corpului, arsuri, smulgerea părului sau scărpinat excesiv până la apariția sângelui uneori. În unele situații copiii pot recurge la astfel de comportamente o singură dată, dar cei care continuă, ajung să se rănească în mai multe feluri.

 

Ce îi face pe copii să se rănească în acest fel?

Nu exisită un motiv unic și clar. Cu toate acestea, copiii care se rănesc spun că resimt o durere emoțională puternică. Alții spun că se simt singuri, buni de nimic sau goi pe dinăuntru și că ar face orice ca să se simtă mai bine, chiar și pentru un moment. Alții afirmă că se simt suprastimulați, neînțeleși sau că le este teamă de relații prea apropiate. Unii se simt copleșiți de responsabilitățile din familie sau de la școală sau că vor să se pedepsească pentru un lucru rău pe care cred că l-au făcut.

Autovătămarea poate fi o cale prin care copiii să-și preia controlul asupra corpurilor lor atunci când simt că nu au control asupra altor aspecte din viața lor, sau când nu pot gestiona unele aspecte din viața lor.

 

Cum se poate ca ceva atât de dureros să aibă un efect de reducere a durerii?

Se știe că atunci când corpul uman este rănit sunt eliminate niște substanțe chimice de la nivelul creierului pentru a ajuta organismul să facă față traumatismului. Această eliberare rapidă de endorfine și de alte substanțe naturale cu efect analgezic pot oferi o scădere pe moment a problemelor cu care copilul se confruntă și pe care nu știe cum să le gestioneze în alt mod.

 

Există diferențe ale acestor comportamente în funcție de gen?

Fetele sunt mai predispuse la comportamente de tăiere, pe când băieții se lovesc mai frecvent.

 

Copiii care se autovătămează au un risc mai mare de suicide?

Autovătămarea vine de cele mai multe ori dintr-o nevoie momentană de a evada, de a scăpa, nu dintr-o dorință de moarte. Cu toate acestea, studiile recente sugerează că adolescenții care au o dificultate de a elimina comportamentele NSSI prezintă un risc mai mare de apariție a gândurilor de suicid sau a tentativelor de suicid.

 

Cum fac diferența dintre NSSI și o tentativă de suicid?

Dacă nu puteți spune cu siguranță, căutați ajutor. Discutați cu medicul pediatru, cu terapeutul copilului dumneavoastră sau mergeți la camera de gardă.

 

La ce vârste riscul unui astfel de comportament este cel mai ridicat?

Comportamentele de rănire sunt cel mai frecvent întâlnite în rândul adolescenților. Din fericire, majoritatea tinerilor care se rănesc în mod repetat se opresc după ce trec de perioada adolescenței.

 

Este autovătămarea un semn că există și alte probleme de sănătate mintală?

Copiii și adolescenții care au depresie, anxietate, ADHD, tulburare de stres posttraumatic, tulburări de alimentație, consum de substanțe, tulburări de personalitate și alte tulburări de sănătate mentală, au un risc mai crescut de a dezvolta comportamente de autovătămare. În astfel de situații este important ca specialistul să aibă în vedere tratarea ambelor afecțiuni.

 

Cum pot să-mi ajut copilul?

Purtați „discuția”. Nu vă temeți să-l întrebați dacă se rănește sau dacă știe alți copii care fac asta. Nu-l judecați, ascultați mai degrabă decât să vorbiți. Este în regulă să recunoașteți că este un subiect greu pentru dumneavoastră, dar arătați-i că îl iubiți sunteți îngrijorați pentru el - „mie îmi este foarte greu chiar și să mă gândesc la asta, pentru că țin la tine și vreau să fii sănătos mereu.”

Fiți pregătiți pentru reacții puternice. Deoarece persoanele care se rănesc neagă acest lucru cel mai adesea (și încearcă să ascundă dovezile), copilul se poate supăra sau poate să refuze să vorbească. Așteptați un moment în care sunteți amândoi calmi și spuneți-i că vă îngrijorează faptul că s-ar putea autovătăma și că plănuiți să discutați cu medicul lui despre asta. Încurajați-l să participle la această conversație, dar chiar dacă va refuza, faceți programarea la medic.

Aveți încredere în medic. Medicii specializați în lucrul cu copiii au adesea multe informații despre NSSI, de la cazuri similare. Nu trebuie să vă simțiți rușinat sau vinovat pentru dificultățile prin care trece copilul dumneavoastră. Oferiți-i copilului ocazia să discute singur cu medicul toate aspectele care îl îngrijorează.

Creați un mediu sigur în casă. Dacă copilul își face rău, puteți să ajutați eliminând obiectele periculoase cum ar fi cuțitele ascuțite, lamele de ras, substanțele otrăvitoare, armele, etc. poate fi dificil să le eliminați pe toate deodată, dar acest lucru este important în situațiile în care copiii vă spun că vor să-și facă rău sau în perioadele în care sunt foarte stresați și care ar putea declanșa astfel de comportamente. Este de asemenea important să închideți sub cheie toate medicamentele.

Schimbați-vă felul în care gândiți despre social media. Chiar dacă site-urile nu sunt o cauză directă a NSSI, timpul excesiv petrecut în fața ecranelor poate duce la o calitate mai slabă a somnului și la exagerarea emoțiilor de invidie, izolare, frică și auto-rejecție. Astfel de situații pot contribui la exacerbarea acelor emoții puternice care îi împing pe copii să se rănească, așa că este un moment potrivit să stabiliți un plan de acces la media, sănătos, pentru întreaga familie.

Chiar și obiceiurile dumneavoastră în ce privește accesul la media contează. Un studio a arătat că adolescenții cu depresie au spus că părinții lor petrec până la 8 ore într-o zi pe social media. Asta nu înseamnă că trebuie să-i învinovățim pe părinți că au generat problema copiilor lor, dar astfel de obiceiuri nu fac decât să blocheze oportunitățile de conversație sau de apropiere emoțională, care au rolul de a reduce riscul de depresie și anxietate.

Prioritizați sănătatea mentală a familiei și relațiile dintre membrii ei. Dacă în familia dumneavoastră nivelul de stress este constant ridicat, luați-vă un timp să vedeți cum puteți schimba asta. Tinerii trebuie să știe cum să ceară un timp personal de relaxare fără să se simtă vinovați, și că să ai grijă de tine este o prioritate în fațamunților de teme sau de activități extrașcolare.

Unii copii au un risc mai mare de a dezvolta probleme de sănătate mintală din cauză că în familiile lor sunt multe situații de trauma, violență sau fac parte din familii instabile sau din medii foarte sărace. O relație suportivă între părinte și copil poate servi drept pavăză pentru acesta din urmă. Discutați cu un medic despre ce alte căi arm ai fi de a reduce stresul și a crește reziliența copiilor expuși la adversitatea vieții.

Împărtășiți informațiile pe care le aveți. Starea de bine a copilului dumneavoastră depinde de susținerea familiei, a cadrelor didactice și a altor persoane, prin urmare nu țineți secrete dificultățile lui și spuneți-le adulțilorce vi se pare important și ce vă permite copilul.

 

Rețineți

Autovătămarea nu înseamnă că adolescentul sau copilul vrea să moară și nu vă transformă într-un părinte rău. Ca și cu orice altă probleme de sănătate, îl puteți ajuta pe copil să se recupereze exprimându-vă speranța, urmând tratamentul indicat și asigurându-vă că știe că îl iubiți și îl susțineți în mod necondiționat.

 

 

Tradus și adaptat de Laura Stanciu

Sursa: https://www.healthychildren.org/English/health-issues/conditions/emotional-problems/Pages/when-children-and-teens-self-harm.aspx