Skip to main content

Specialist programe educaționale | Centrul de resurse antibullying

Vineri 31 Iulie 2026 Global

La Salvați Copiii căutăm un coleg sau o colegă care crede că fiecare copil are dreptul la un mediu educațional sigur, în care să se simtă acceptat, respectat și valorizat.

Dacă îți place să lucrezi cu oamenii, îți asumi inițiativa, găsești soluții și te motivează ideea că munca ta poate produce schimbări reale pentru starea de bine a copiilor, te invităm să te alături echipei noastre.


Vei face parte dintr-o echipă multidisciplinară formată din specialiști în educație, formatori, psihologi, facilitatori tineret și vei contribui direct la implementarea unor programe naționale dedicate prevenirii bullyingului și construirii unor comunități educaționale bazate pe respect, empatie și incluziune.

Ce vei face:
•    vei susține cursuri și workshopuri pe teme precum prevenirea bullyingului, climatul educațional pozitiv, comunicarea cu copiii și disciplina pozitivă pentru adulți (cadre didactice, specialiști în domeniul educației și protecției, consilieri școlari, părinți) și pentru copii și tineri;
•    vei colabora cu școli și grădinițe pentru implementarea programelor și activităților educaționale;
•    vei organiza sesiuni de mentorat și sesiuni demonstrative pentru utilizarea optimă a resurselor și metodologiilor dezvoltate în cadrul Centrului de resurse antibullying al Salvați Copiii;
•    vei organiza întâlniri și sesiuni de informare pentru profesori, părinți, elevi și voluntari;
•    vei elabora și adapta materiale educaționale și informative pentru diverse categorii de beneficiari care vor fi utilizate pentru derularea cursurilor de formare sau pentru campanii de informare pe site-urile farabullying.ro si safimprieteni.ro;
•    vei promova programele organizației și impactul acestora în comunitate;
•    vei contribui la organizarea de evenimente dedicate îmbunătățirii climatului școlar;
•    vei contribui la elaborarea de puncte de vedere sau propuneri de politici publice în domeniul educației.

Căutăm o persoană care:
•    are energie, inițiativă și dorința de a transforma ideile în acțiuni concrete;
•    se adaptează ușor unor contexte și provocări diverse;
•    comunică clar și cu încredere în fața grupurilor;
•    lucrează bine în echipă;
•    este empatică și manifestă sensibilitate față de nevoile copiilor și ale adulților cu care lucrează;
•    este organizată și atentă la detalii, fără să piardă din vedere imaginea de ansamblu.

Ne-ar plăcea să ai:
•    experiență în educație, formare sau implementarea de programe educaționale;
•    experiență de facilitare și lucru cu grupuri de adulți;
•    studii superioare de specialitate finalizate;
•    o bună cunoaștere a sistemului educațional preuniversitar din România;
•    cunoștințe de limba engleză.

Ce oferim:
•    colegi implicați, pasionați și gata să se sprijine reciproc; 
•    oportunitatea de a propune inițiative și de a contribui la dezvoltarea programelor; 
•    experiențe profesionale diverse, care îmbină lucrul direct cu oamenii, formarea și dezvoltarea de proiecte care contribuie la crearea unor școli mai sigure și mai prietenoase pentru copii;. 
•    o cultură organizațională bazată pe încredere, respect și colaborare;
•    satisfacția de a ști că munca ta ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie de ea.

Tip contract: contract individual de muncă, normă întreagă


Locație: București. Activitatea presupune și deplasări în țară, pe perioade scurte.

Dacă te regăsești în descrierea de mai sus și îți dorești să lucrezi într-o organizație cu experiență și credibilitate, recunoscută pentru impactul său în domeniul protecției și educației copilului, te așteptăm în echipa noastră.

Trimite CV-ul și o scrisoare de intenție până la 21 august 2026 la adresa [email protected]
 

Doar candidații selectați vor fi contactați.