Skip to main content

Forumul Copiilor ediția 2026

2026-06-09T18:05:11+0300 Global

Comunicatul de presă poate fi citit aici

În cadrul celei de-a XXVI-a ediții a Forumului Național al Copiilor, noi, copiii și tinerii participanți, am discutat despre sănătatea mintală și despre dreptul nostru de a fi implicați în deciziile care ne privesc. Am pornit de la situațiile pe care le trăim și le observăm zi de zi în școli, în comunități sau în mediul online și am vorbit despre lucrurile care ne influențează starea de bine.

Am discutat despre climatul școlar, bullying, presiunea școlară și socială, siguranța online, lipsa opțiunilor gratuite de petrecere a timpului liber și nevoia de sprijin emoțional atunci când avem nevoie. Credem că școala, instituțiile și comunitățile trebuie să devină locuri mai sigure, mai apropiate de nevoile copiilor și adolescenților de astăzi.

Prin recomandările noastre, le cerem autorităților, profesorilor, părinților și tuturor adulților să ne asculte și să transforme aceste propuneri în măsuri concrete. Nu vrem să fim consultați formal, ci să fim considerați parteneri în construirea unei societăți mai bune pentru copii și tineri.

În ceea ce privește climatul școlar și dreptul la dezvoltare, ne dorim:
- relații pozitive: școlile să permită ca profesorii și elevii să poată oferi feedback unii altora într-un mod respectuos și util. În școală să fie promovat deschis respectul, egalitatea de șanse și relațiile sănătoase între fete și băieți. Tinerii au semnalat lipsa educației despre relații sănătoase, respect, consimțământ și prevenirea relațiilor toxice. Atitudinile unor băieți față de fete arată nevoia unor discuții mai clare și mai constante despre egalitate, limite personale, comunicare și responsabilitate în relații.
- metode simple și sigure prin care să putem cere ajutor sau să raportăm când se întâmplă abuzuri în școală sau când sunt situații de violență sau bullying, căci metodele actuale de raportare nu funcționează.
- extinderea programului masă caldă la mai multe categorii de copii, ideal ar fi sa fie disponibil tuturor.
- să fim ascultați și implicați direct când se iau decizii care ne privesc.
- ca toți copiii să aibă acces la consiliere individuală, inclusiv consiliere psihologică și sprijin emoțional atunci când au nevoie, fără să depindă de acordul părinților.

În ceea ce privește educația pentru sănătate și dreptul la informare și protecție, propunem:
- includerea educației pentru sănătate ca disciplină care să fie accesibilă tuturor copiilor, din toate școlile, la toate ciclurile de învățământ, fără să existe o evaluare a cunoștințelor. Vrem ca școala să ofere informații utile pentru viața reală: sănătate, relații, emoții și siguranță. Educația pentru sănătate ar trebui să fie abordată constant și aplicat.
- mai multe activități și lecții, chiar încluse în materia Educație pentru sănătate, care să adreseze: dezvoltarea abilităților sociale și emoționale, relații sănătoase, sănătatea hormonală, recunoașterea abuzului, educația digitală, prevenirii bullyingului și discriminării. 
- fetele să aibă acces mai ușor la produse de igienă personală în școli. Produsele de igienă personală necesare fetelor sunt costisitoare, iar această problemă devine și mai importantă în contextul inegalităților economice. Lipsa accesului la produse de igienă poate afecta demnitatea, sănătatea și participarea egală a fetelor la viața școlară.
- platforme online și telefonice prin care să avem acces la informații și resurse despre nutriție, sexualitate, menstruație, relații pozitive, primul ajutor psihologic, recunoașterea primelor semne ale adicțiilor, abuzului sau relațiilor toxice;

Când vorbim despre respectarea dreptului la dezvoltare personală și oferirea de oportunități de petrecere timpului liber într-un mod pozitiv, ne dorim:
- timp pentru odihnă, hobby-uri și dezvoltare personală, acum ne petrecem foarte mult timp făcând teme. Vrem un program școlar mai echilibrat
- să fim ajutați să petrecem mai puțin timp în fața ecranelor și mai mult timp în activități reale, adică să avem opțiuni: cluburi gratuite pe diverse teme, spații de petrecere a timpului liber prin sport, care să fie organizate în școli sau în apropierea școlilor. În comunități și școli să fie create spații moderne pentru joacă, sport și relaxare.
- acces la consiliere psihologică. Accesul la terapie și consiliere rămâne limitat, mulți copii nu pot primi sprijin psihologic specializat pentru că familia nu este de acord sau, dacă este de acord, nu își permite servicii private. Pentru ca sprijinul psihologic să nu depindă de venitul familiei, este necesară decontarea consultațiilor de terapie și consiliere psihologică pentru copii, prin servicii gratuite sau subvenționate, fără bariere birocratice excesive.

În ceea ce privește dreptul la protecție și siguranța online, avem nevoie de:
- programe moderne de educație digitală și adresarea siguranței online ca o prioritate națională.
- mai multe campanii și discuții despre cum folosim internetul și rețelele sociale în siguranță, precum și promovarea și finanțarea activităților offline care pot stimula interesul copiilor pentru sport, cultură și socializare directă. 
- informații clare despre efectele folosirii excesive a telefonului pentru copiii, dar și pentru părinți, iar campaniile pentru adolescenți să fie făcute și pe platformele pe care le folosim noi - precum TikTok.
- un control mai bun, o limitare a reclamelor și conținutului nepotrivit, manipulator pentru copii. Copiii au semnalat inclusiv influența unor trenduri online care promovează atitudini negative față de femei și comportamente discriminatorii.


* aproape jumătate dintre copiii care au apelat la psihologii Salvați Copiii România, în 2025, sufereau de anxietate, depresie sau tulburare emoțională.
* un sfert dintre copii se simt frecvent triști, iar peste jumătate resimt des oboseală.
* doar 3 din 5 copii afirmă că se simt frecvent fericiți, iar puțin peste 2 din 5 spun că se simt frecvent încrezători.
* peste 1 din 5 copii experimentează frecvent stări de neîncredere sau teamă.
* la nivel global, OMS estimează că 1 din 7 adolescenți cu vârsta între 10 și 19 ani suferă de o tulburare mintală, multe dintre acestea rămânând nerecunoscute și netratate.

Related News